Afazia, sau cum mai este numita disfazia, este un defect generat de creier in perceperea cuvintelor.
Simptomele afaziei sunt asociate cu leziunea tesuturilor creierului intr-un anumit loc si pe o anumita suprafata.
O persoana afectata de afazie desi este capabila, de exemplu, sa isi miste partial gura, sa pronunte anumite sunete si sa inteleaga cuvinte vorbite, ea este incapabila sa isi formeze propriile sale cuvinte.
O alta persoana care este afectata de afazie poate fi capabila sa spuna un cuvant dar poate fi incapabila sa spuna un al doilea cuvant.
Cele mai importante tipuri de afazie sunt:
- forma senzoriala;
- forma motorie;
- forma mixta ( rezultatul asociatiei formelor senzoriale si motorii, in relatie putand domina una dintre ele);
Toate tipurile de afazie sunt importante in psihologie si in psihiatrie pentru ca arata ca aparenta unitate a ceea ce este numit obisnuit minte, ramane la nivelul interactiunii functionarii independente a unor parti ale creierului, fiecare dintre ele putand fi distrusa fara sa intervina in functionarea celorlalte parti. Astfel, poate parea sa nu existe o asemenea putere unitara cum este memoria, pentru ca memoria vizuala poate fi desfiintata fara a afecta aparatul auditiv, olfactiv, tactil sau oricare alte functii ale memoriei.
Cauze:
Patogenia exacta a tulburarii nu este cunoscuta, dar cercetarile au evidentiat ca cel mai probabil tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie este de natura genetica.
Studiile de imagistica cerebrala au adus dovezi asupra existentei unor modificari la nivelul creierului, care sprijina teoria ca tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie este o afectiune neurobiologica. S-au descris urmatoarele anomalii care sustin ipoteza neurobiologica a tulburarii:
- alterari ale structurii creierului;
- disfunctionalitati ale neurotransmitatorilor implicati in controlul atentiei si activitatii (dopamina si norepinefrina);
- diferente ale activarii unor regiuni cerebrale responsabile de mecanismele de inhibitie (lobii frontali), ceea ce duce la dificultati in inhibarea reactiilor cognitive, emotionale si comportamentale;
Exista ipoteze etiologice care sustin ca expunerea in viata intrauterina la alcool, tutun, droguri si alte substante neurotoxice (plumbul) creste riscul dezvoltarii tulburarii hiperkinetice cu deficit de atentie.
Teoria nutritionala, conform careia consumul crescut de zahar sau adausul de aditivi alimentari (coloranti si conservanti) ar fi responsabila de aparitia hiperactivitatii, nu a fost sustinuta de datele experimentale. Un studiu realizat de catre NIH (National Institute of Health) a aratat ca o dieta restrictiva fara consum de zahar nu amelioreaza simptomatologia decat la 5% din copiii cu tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie. Alte studii demonstreaza ca nu exista nici o corelatie intre consumul de zahar si tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie.
Simptome:
Simptomele de baza ale tulburarii hiperkinetice cu deficit de atentie sunt urmatoarele:
- inatentia, caracterizata printr-o slaba concentrare asupra efectuarii unei sarcinii si usoara distractibilitate de catre stimulii exteriori;
- impulsivitatea poate duce la implicarea copilului in activitati riscante fara ca acesta sa tina seama de consecinte;
- hiperactivitatea/ agitatia si comportamentul neadecvat;
In perioada prescolara, cele trei simptome caracteristice, inatentia, hiperactivitatea si impulsivitatea fac parte din comportamentul normal al copilului. De aceea, este greu de diferentiat tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie de comportamentul normal specific varstei. Simptomele devin evidente sau sunt accentuate odata cu inceperea scolii, pentru ca mediul social si cerintele academice solicita acele abilitati care in cazul copiilor cu tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie nu sunt deloc punctele lor tari.
Copiii si adolescentii cu tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie prezinta dificultati academice datorate simptomelor tulburarii. In aceasta perioada (6-12 ani) expectantele adultilor sunt din ce in ce mai mari in termeni de independenta, autonomie si functionare sociala. In perioada scolara sunt evaluate abilitatile cognitive si socio-emotionale ale copilului.
Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie poate fi sugerata de:
- note mici la testele de aptitudini;
- slabe abilitati de organizare si planificare a actului de invatare;
- probleme de socializare;
- imagine de sine negativa si impresia ca e respins de colegi;
Simptome in perioada adolescentei:
In perioada adolescentei, intre 13-18 ani tulburarea este relativ stabila. In schimb, daca nu se intervine terapeutic problemele pot sa persiste sau sa se agraveze. Adolescentii cu inatentie vor avea perfomante scolare slabe care vor fi evidente mai ales la schimbarea scolii sau la trecerea in gimnaziu sau liceu.
Simptome la varsta adulta
In perioada adulta, simptomele se atenueaza, dar la unii pot persista producand dificultati de concentrare, de planificare si finalizare a unei activitati. Multi adulti pot sa scape nediagnosticati si netratati si prezinta probleme de inadaptare sociala (dificultati in pastrarea locului de munca) sau tulburari afective (depresie). Totusi, adaptarea adultilor cu tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie este mai buna decat a copiilor hiperkinetici. Majoritatea adultilor cu tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie vor avea diverse probleme atat in familie cat si la locul de munca; prezinta mai frecvent o stima de sine scazuta si frustrare. Rata divorturilor, a tabagismului, alcoolismului sau abuzului de droguri este mai mare la persoanele cu tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie. Se constata ca numarul absolventilor de liceu sau facultate este mai mic printre cei care sufera de tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie comparativ cu semenii de aceeasi varsta. Unii adulti constata ca sufera de tulburare hiperkinetica cu deficit de atentiedoar dupa ce acest diagnostic a fost pus copilului lor.
